Martin Auer: Ciudatul război, Povești și lecții despre pace

   
 

Băiatul albastru

Please share if you want to help to promote peace!

Translated by Mădălina Diniță

Această traducere nu a fost încă revizuită

Visătorul
Băiatul albastru
Ciudatul Război
Notele autorului
Descarcă (Toate poveștile într-un fișier compatibil pentru imprimare)
Carte de oaspeți
Despre traducător
Despre autor
Mail for Martin Auer
Licență
Creative Commons licence agreement
Departe, departe, dincolo de stele totul este complet diferit de ceea ce există aici. Și dacă mergem chiar și mai departe, totul este și mai diferit de ce există aici, mult mai diferit. Dar dacă ai zbura în depărtări, către locul unde totul este complet diferit de orice altceva, poate că acolo totul ar fi aproape la fel ca aici.

Poate că în acea regiune îndepărtată se află o planetă la fel de mare ca și Pământul și poate că pe acea planetă trăiesc oameni care arată aproape ca noi, doar că ei sunt albaștri și își pot împături urechile când nu vor să audă nimic.

Și poate că pe această planetă îndepărtată a izbucnit un război și foarte mulți oameni albaștri au murit. Războiul a lăsat în urmă mulți orfani, iar printre ruinele uneia dintre acele case distruse de bombe era un băiețel albastru care plângea pentru că tatăl și mama lui muriseră. Multă vreme a stat acolo, așa, și a plâns, dar apoi s-a oprit din plâns pentru că nu mai avea lacrimi să mai plângă. Și-a ridicat gulerul, și-a băgat mâinile în buzunar și a plecat. Când vedea o piatră, o lovea cu piciorul și când vedea o floare, călca pe ea.

Un cățelus s-a apropiar de el, l-a privit și a început să dea din coadă. Apoi s-a întors și a început să meargă pe lângă băiat, ca și cum s-ar fi hotărât să îi țină companie.

-Pleacă! i-a spus băiatul câinelui. Trebuie să pleci! Dacă stai cu mine, va trebui să te iubesc și nu vreau să mai iubesc pe nimeni toată viața mea.

Câinele se uita la el și dădea din coadă bucuros. Apoi băiatul zări o pușcă care se afla lângă un soldat mort. Luă pușca și amenință câinele:
-Pușca asta te poate omorî! se resti el. Iar câinele fugi.

-Te voi lua cu mine!,îi spuse băiatul puștii. Tu vei fi prietena mea de nădejde. Apoi a îndreptat pușca către un copac uscat și a tras.

Mai târziu a găsit o bicicletă zburătoare care era aruncată pe un câmp. S-a urcat pe ea și a încercat s-o pornească. Bicicleta funcționa.

-Acum am o pușcă și o bicicletă zburătoare, spune băiatul. Ele vor fi familia mea. Aș putea să am și un câine, dar el ar putea fi ucis și apoi ar trebui să plâng amar după el.

Băietul zbură cu bicicleta lui zburătoare și deodată văzu că ieșea fum de pe coșul unei case. 
-Cineva încă locuiește acolo, spune băiatul.
Zbură în cerc în jurul casei și privi prin fereastră. Înăuntru nu era decât o femeie bătrână care gătea ceva.

Băiatul își lăsă bicicleta zburătoare în fața casei, își luă pușca și intră înăuntru.
-Am o pușcă! i-a spus bătrânei. Dă-mi să mânânc ceva!

-Intră, ți-aș da să mănânci și dacă nu ai avea pușca, spuse bătrâna. Poți să pui pușca deoparte.

- Nu vreau să fii amabilă cu mine! i-a spus băiatul supărat. Te pot împușca!

Bătrâna i-a dat ceva să mănânce și băiatul a plecat mai departe.

Iată cum trăia băiatul acum. Și-a făcut o ascunzătoare într-o casă abandonată. Când îi era foame, zbura undeva unde erau oameni și îi obliga să îi dea ceva să mânânce, amenințându-i cu pușca.

Alte dăți, zbura deasupra câmpurilor de bătălie părăsite și aduna bucăți din armele, tancurile și camioanele care fuseseră lăsate acolo. A luat toate aceste lucruri și le-a dus în ascunzătoarea lui.

-Voi construi un robot gigant! și-a spus el în minte. O să aibă 90 de metri înălțime și o să cântărească o sută de mii de tone și în capul robotului voi pune o cabină de control. Atunci voi fi puternic și nimeni nu va putea să îmi facă nimic.

Într-o zi, o fată s-a apropiat de ascunzătoarea lui. Băiatul s-a dus afară și i-a spus:
-Trebuie să pleci! Te pot împușca cu pușca asta!

-Nu vreau să te deranjez, spuse fata. Mă uit doar să văd dacă ciupercile au început să crească iar.
-Trebuie să pleci! spune băiatul. Nu vreau să se apropie nimeni de mine!
-Ești singur aici? întrebă fata.
-Nu, răspunde băiatul. Am o pușcă și o bicicletă zburătoare. Ele sunt familia mea. Într-o zi, voi avea și un robot blindat imens!
-Nu ai chiar pe nimeni, nicio ființă?
-Aș putea să am un câine. Dar dacă cineva l-ar ucide, aș plânge amar după el.
-Nici eu nu am pe nimeni, spune fata. Am putea să stăm împreună.
-Nu vreau să am pe nimeni care ar putea fi împușcat și ucis!
-Atunci cred că va trebui să găsești pe cineva care nu poate fi împușcat! răspunse fata și plecă.

Dar băiatul reuși să contruiască un robot blindat imens și a intrat înăuntrul lui. S-a așezat tocmai sus, în capul robotului, acolo unde contruise cabina de control.

Apoi a pornit prin țară în robotul său blindat.

Peste tot, oamenii țipau când îl vedeau venind și vroiau să fugă. Dar nu puteau fugi din calea acelui robot blindat uriaș.

Băiatul avea un microfon în cabină și tot ceea ce spunea se auzea ca un tunet prin gura robotului.
-Există cineva pe aici care nu poate fi împușcat și ucis? urlă robotul.
Dar pe oriunde se ducea, oamenii fugeau de el și nu a găsit pe nimeni care să nu poată fi împușcat și ucis.

Și totuși, într-o zi, din cabina lui, de sus, a văzut că cineva nu fugea de el, ci stătea acolo și îi striga ceva. Dar băiatul era prea sus și nu putea să audă ce spunea acea persoană.

-Poate că e cineva care nu poate fi ucis împușcat și ucis? se gândi băiatul și coborî. Dar acolo, jos, se afla femeia care îi dăduse să mânânce înainte.
-Vroiai să îmi spui ceva? o întrebă el.

-Da, spuse bătrâna. Am auzit că este cineva care nu poate fi împușcat și ucis. M-am gândit că ar trebui să îți spun.
-Și cine este acea persoană? întrebă băiatul.
-Este un bătrân care locuiește acolo sus, pe lună.
-Atunci va trebui să îl caut pentru că nu vreau să am în jurul meu ființe care pot și împușcate și ucise, spune băiatul.
Apoi a tras de o manetă și robotul său blindat s-a transformat într-o rachetă uriașă și a zburat spre lună.

Acolo sus, pe lună, băiatul l-a căutat pe acel bătrân mult timp, dar, într-un final, l-a găsit. Stătea lângă telescop și observa planeta albastră.

-Tu ești acel om care nu poate fi ucis de o pușcă? băiatul îl întrebă pe bătrân. 
-Cred că da, răspunse bătrânul.
-Și la ce te uiți cu telescopul tău?
-Îi observ pe oamenii de pe acea planetă de acolo, de jos.
-Crezi că aș putea să stau cu tine? întrebă băiatul.
-Posibil, răspunse bătrânul. Dar de ce sunt eu așa de special?
-Nu vreau să fiu în preajma cuiva care poate fi împușcat și omorât. Atunci când părinții mei au murit, am plâns până când nu am mai avut lacrimi să mai plâng. Aș putea avea un câine, dar dacă cinvea l-ar omorî, atunci aș muri de atâta plâns. Și aș fi putut să stau cu o bătrână sau cu o fetiță, dar ele nu pot rezista în fața gloanțelor și dacă ele ar fi fost ucise, aș plânge până aș muri.
-Este în regulă, poți să stai cu mine, spune bătrânul. Nimeni nu mă poate împușca și omorî pentru că nu există puști aici.
-Ăsta e singurul motiv? întrebă băiatul.
-Da, ăsta e, răspunse bătrânul.
-Dar eu mi-am adus pușca aici.
-Rău ai făcut, spuse bătrânul. Acum nu mai poți să stai cu mine. Aș putea fi împușcat și omorât cu pușca aceea.
-Atunci va trebui să mă întorc de unde am venit, răspunse băiatul.
-Da, spuse bătrânul.
-Păcat!
-Îți pare rău? întrebă bătrânul.
-Da, spune băiatul. Mi-ar fi plăcut să rămân aici.
-Atunci ai putea să îți arunci pușca, spuse bătrânul.
-Aș putea...
-Și atunci ai putea să rămâi cu mine.
-Aș putea, răspunde băiatul. Și atunci ce aș face?
-Ai putea să te uiți prin acest telescop. Și atunci, poate ai reuși să afli de ce oamenii aceia care locuiesc acolo, jos, se războiesc tot timpul.
-Și de ce se războiesc?
-Ei bine, nici eu nu știu de ce. Bănuiesc că se războiesc din cauză că nu se cunosc suficient de bine unii pe alții. Ei sunt foarte numeroși și viețile lor sunt atât de complicate, încât nu știu în ce mod acțiunile lor îi vor afecta pe ceilalți. Pentru că ei nu știu de unde vine carnea pe care o mănâncă sau unde ajunge pâinea pe care ei o coc. Pentru că nu știu dacă fierul pe care îl scot din pământ este folosit pentru a fabrica buldozere sau tunuri. Pentru că nu știu dacă acea carne pe care o mănâncă este luată de la gura altor oameni. Dacă s-ar vedea de aici de sus, poate că ar înțelege mai bine multe lucruri.
-Atunci cineva ar trebui să le spună asta?
-Poate, dar eu sunt prea bătrân și prea obosit pentru acest lucru.

De abia atunci băiatul își lăsă pușca să cadă, iar ea a căzut prin spațiu și a ajuns pe planeta lui, unde s-a sfârâmat în bucați.

Băiatul a rămas multă vreme alături de bătrân pe lună, s-a uitat prin telescop și i-a observat pe oamenii de pe planeta albastră. Poate că într-o zi a zburat acolo jos și le-a explicat din ce cauză au greșit.






   
 

O parte din conținutul acestui site a fost publicat de utilizatori înregistrați. Dacă observați orice lucru care seamănă cu o încercare de spam sau abuz, vă rugăm să contactați autorul.